Case #28 - Pantalonii vorbitori


Nancy acoperea o gamă largă de probleme. Simțea că există o prăpastie între a fi sincer și comportamentul ei. Avea un copil din prima căsătorie; nu aveau o relație prea profundă și foarte rar locuiau împreună. A povestit despre cea de-a doua căsătorie, în care după ce ea a făcut câteva avorturi, soțul ei a dorit un copil, dar ea nu a fost prea dornică. Spunea că este foarte fericită cu cel de-al doilea soț, dar uneori îi ascundea faptul că participa la seminarii. Spunea că nu este puternică din punct de vedere fizic și voia să schimbe acest lucru.

I-am spus că o problemă duce la alta și niciuna nu pare să fie permanentă, profundă, să te poți concentra asupra ei. De fapt, mi-a spus că și ceilalți terapeuți au întâmpinat dificultăți în identificarea problemei sale. Am întrebat-o ce dorea de la mine și mi-a răspuns: „să fiu salvată". I-am spus că o parte din mine ar fi încântată să o salveze, dar că până acum nu prea pare să dea roade, iar cealaltă parte ar vrea să o facă puternică, dat nici asta nu pare să funcționeze. La începutul ședinței i-am observat pantalonii - un desen multicolor și complex. Mi-au mai atras atenția de câteva ori pe parcurs. Am observat de asemenea gura ei care avea multă expresivitate, uneori își mușca buza sau își dezvelea dinții într-un fel anume.

I-am spus despre ambele observații. Nu își dăduse seama de expresiile gurii, iar pantaloni nu i-au trezit interesul. După mai multe discuții, m-am întors la pantalonii ei și am sugerat să căutăm o cale prin care să ne ajute să identificăm problema cu care ar trebui să lucrăm. Am întrebat-o ce anume îi plăcea la ei. Mi-a arătat o mică zonă din jurul gleznei și a indicat trei culori diferite, pe care le-a descris ca fiind tonuri calde și tonuri reci. I-am cerut „să fie" fiecare culoare în parte și să se descrie. A vorbit despre un sine cald, însorit, entuziasmat și strălucitor, apoi despre un sine rece, reflexiv, căruia îi plăcea să fie singur și despre un sine înghețat, calculat, rațional. I-am spus părerile mele despre fiecare. Când am ajuns la ultima, a reacționat imediat, spunând că această parte nu e bună și s-a învinovățit.

A reieșit că erau multe lucruri impuse care făceau ca acea parte să fie greșită. Am întrebat-o de unde le are - de la mama sa. Am folosit o pernă în rolul mamei, iar ea a vorbit cu ea, stabilind o conexiune, dar și limitele sale în ce privește lista de lucruri impuse. Apoi, era și mama ei vitregă, care era „perfectă" în anumite aspecte, dar care avea și mai multe lucruri de impus. I-am spus să îi dea pernei rolul de mamă vitregă și, din nou, a stabilit o conexiune, dar și limitele sale. Am revenit de fiecare dată la partea înghețată/ calculată a sa, încercând să o validez. De câte ori voia să renunțe, o întrebam dacă vrea să lase acei „trebuie" să o conducă, iar ea răspundea că nu. În cele din urmă a reușit să mă asculte, când i-am povestit despre eul meu calculat. I-am spus că dacă aș fi la muncă sau dacă m-aș simți ancorat, m-aș simți confortabil cu acea parte a ei. Aș fi de asemena ok și dacă aș fi în modul înghețat/ calculat. Dar dacă m-aș simți vulnerabil sau aș simți nevoia de afecțiune, această latură a ei m-ar putea răni.

M-a ascultat fără să mă contrazică și să primească confirmarea mea. Mi-a spus: „dar acesta este un lucru pe care doresc să îl schimb, fiindcă ar putea răni oamenii." I-am răspuns: „mă interesează mai mult să accepți că face parte din tine și atunci când te afli în acel loc - este ceea ce mă face să mă simt în siguranță cu tine". A înțeles că nu era vorba să scape de acea latură a ei sau să o schimbe, ci pur și simplu să îi accepte existența. În această ședință a fost greu să aflăm de unde să începem. De câte ori începea cu un lucru clar, se schimba. Acest lucru însuși necesita atenția - mutarea atenției sale. Am ales să nu mă concentrez pe acest lucru, deoarece nu era o relație suficient de puternică între noi. M-am jucat puțin cu posibilitatea „salvatorului", dar am decis să nu continuu cu acest rol, deoarece nu a durat prea mult.

Decât să ne jucăm de-a șoarecele și pisica în încercarea de a găsi o temă clară, m-am întors la lucrul reprezentativ pentru mine - pantalonii. Faptul că nu le găsea o semnificație însemna că puteam scoate la iveală ceva din ei, în ciuda rezistenței sale de a veni cu reprezentări. Imediat a numit în mod clar trei părți importante ale sale. Le-am explorat în relația noastră - răspunzându-i pentru fiecare în parte. A ieșit la suprafață rezistența ei la cea de-a treia parte, iar acest lucru a indicat în mod clar ce trebuia făcut: rezolvarea acelor „trebuie" și a sursei lor. După ce am făcut asta, a putut să aducă acea parte a ei în relația cu mine și cu sine. Rezultatul a fost unul pe care îl căutăm în procesul Gestalt: integrarea.



 Publicat de:  Steve Vinay Gunther