Case #32 - Resurse autentice


Diane avea două probleme. Prima era aceea că fiul său nu studia atât de mult pe cât și-ar fi dorit ea. Am întrebat-o pe ce scală s-ar fi situat nivelul acestuia și mi-a răspuns că 6 sau 7. Își face temele? Da, dar pentru a ajunge la o școală de top, un elev trebuie să aibă rezultate maxime, de unde și toată această presiune. Inițial, i-am vorbit din punctul meu de vedere - părerile mele despre creșterea copiilor orientată spre părinți, despre importanța pe care consider că o are o viață echilibrată pentru un copil și despre opinia mea în privința rezultatelor școlare, care nu sunt întotdeauna cele mai importante.

Era important să îmi exprim în mod clar părerea, să sesizez orice diferență și să aflu cum dorința mea de a ajuta (și limita acesteia) se poate regăsi în locul în care se afla ea. Era într-o contradicție cauzată de faptul că citise multe cărți despre educarea copiilor și încercase să îi ofere o anumite libertate, dar era îngrijorată de viitorul lui și nu știa cum să îl motiveze de fapt. Propunerea mea a fost următoarea: va purta o discuție cu el referitoare la ceea ce este important pentru ea în creșterea lui. Apoi îi va prezenta situația cu care se confruntă - o socitetate și un sistem școlar extrem de competitive, ce necesită anumite note pentru a fi acceptat într-o anumită instituție. Îi va face o schemă cu diferite instituții, cu cerințele lor și cu avantajele și dezavantajele lor.

Apoi, îl va ajuta să se hotărască care sunt țelurile lui, ce își dorește și de ce are nevoie pentru ca acestea să se împlinească. În acest fel era foarte sinceră și în același timp îi sprijinea în descoperirea propriului drum. Dorința ei de a-l ajuta ar putea fi apoi direcționată într-un fel care să îi sprijine alegerile, în loc să aleagă în locul lui. Cea de-a doua problemă era legată de relația cu soțul său. Obișnuia să vină acasă, să bea o bere, să citească ziarul, să-și scrie blogul și să îi ignore complet pe ea și pe fiul lor. Era bineînțeles supărată din pricina acestei situații, dar nu reușea să găsească o soluție. În celelalte privințe, el participa la viața de familie, planifica ieșiri în familie, petrecea timp cu familia și de mutle ori gătea. Nu fusese niciodată prea comunicativ, așa că asta nu era ceva nou.

Era clar că nu va avea niciun rezultat dacă îl va bate la cap, îi va cere sau îi va sugera să poarte o discuție sinceră cu ea. Am întrebat-o despre blogul lui. Mi-a spus că era foarte bine scris, amuzant și că adăuga fotografii și comentarii interesante sub ele. Își dorea să poată vorbi la fel și cu ea. Pentru mine era clară direcția pe care trebuia să meargă. Nu putea să îl schime, dar putea să i se alăture. Am întrebat-o daca are un ipdad. Mi-a spus că da, dar că i l-a ascuns.

I-am spus să i-l restituie imediat și să își cumpere și ea unul. Va putea astfel să comunice cu el în scris. Va putea să lase comentarii pe blogul lui (el obișnuia să răspundă celor care îi scriau pe blog), îi putea lăsa bilete, scrisori. În timp ce el își citea ziarul, ea îi putea trimite mici comentarii. Îi putea scrie scrisori pe care să le printeze și să i le trimită prin poștă sau să i le pună sub pernă. În acest fel foloseam ceea ce era disponibil. Acest lucru nu funcționa la nivelul dinamicii sale intra-psihice, iar eu am refuzat să întăresc ideea ei că trebuie să fie ceva în neregulă cu ea, de vreme ce el nu îi acorda atenție. În schimb, am căutat resursele și modul inventiv în care ea putea să intre în contact cu el într-un fel care nu se regăsea în rutina relației lor.



 Publicat de:  Steve Vinay Gunther