Case #65 - Complice la sadism


Mama lui Kathy era destul de instabilă în multe feluri. De-a lungul copilăriei sale, mama ei o critica, o ataca și o învinovățea pe Kathy, dar și pe surorile sale. Uneori îi rănea emoțional pe copii, iar alteori nu era acolo pentru ei. Era greu să trăiești cu toanele și furia ei. Uneori, însă, putea fi generoasă, plină de compasiune, se îngrijea de toate nevoile lor fizice.

Kathy avea probleme în căsnicie. Uneori era foarte iubitoare, dar alteori era suspicioasă, neîncrezătoare, capricioasă și foarte aspră cu sine. Era îngrozită de modul în care repeta comportamentul mamei sale și observa efectele distructive asupra soțului său. Se simțea însă blocată, iar atunci când își impunea să nu se mai comporte așa, îi era aproape imposibil să nu o facă. Știa că asta îi distrugea căsnicia, așa că a venit să ceară ajutor.

În Gestalt abordăm miezul problemei, nu îl evităm. Dificultatea pe care o întâmpina Kathy era acea că devenea ceva ce nu voia să fie. Observăm împotrivirea ca parte a problemei și nu dorim să intervenim prin determinarea schimbării personei respective. Altfel, conspirăm pur și simplu la lucrul împotriva acelei rezistențe. I-am indicat faptul că acest gen de comportament pe care l-a trăit alături de mama sa este unul sadic. Kathy m-a aprobat. I-am spus de asemenea că propriul comportament conține aceleași trăsături. Deși limbajul era unul puternic, Kathy a observat faptul că într-adevăr aceea era denumirea pentru ceea ce se întâmpla. I-am cerut să participe la un experiment. I-am spus să rostească fraza: „Vreau să simți durerea pe care o simt eu." Această frază conținea dinamica relațională fundamentală spre sadism. Atât mama ei, cât și Kathy sufereau enorm, iar comportamentul lor sadic implica un chin ascuns.

Kathy a încercat să pronunțe fraza, în ciuda dificultății pe care a resimțit-o, dar imediat a simțit că ea conține un adevăr. Prin această abordare a sadismului ei, putea astfel să îl stăpâneacă. Am transformat apoi acest experiment într-unul mai dificil, cerându-i să-și imagineze că vorbește cu soțul ei într-una din acele crize ale sale. A repetat aceeași frază. Am întrebat-o ce simte în corp.

Îi era greață și simțea un amestec de ură, rușine și plăcere. Acesta era miezul problemei experiențiale. Abordând direct sadismul și sentimentele care îl însoțesc, am putut ajunge la nucleul dinamicii, prin puterea experienței și nu a simplei descrieri de evenimente. Plasând-o pe Kathy în centrul experienței sale, posibilitatea unei opțiuni existențiale devine aparentă. I-am spus să respire și să își găsească centrul. Următorul pas a fost acela de a o descrie pe mama sa, afișând un zâmbet sadic. A simțit din nou neliniște, tensiune și greață. I-am cerut să se gândească la o imagine fortifiantă - s-a gândit la Buddha. Acest lucru a calmat-o. I-am cerut să alterneze între imaginea mamei, sesizarea sentimentelor sale, imaginea lui Buddha și sentimentul de calmare.

I-am cerut să îi spună ceva mamei sale: „Sunt în legătură cu tine atunci când sunt sadică". Acest lucru a introdus un nou aspect al dinamicii relaționale, în care întreg contextul era referențial - trecutul și prezentul se contopeau. Simplul fapt de a fi sadic, o lega pe Kathy de mama ei într-un fel pe care în alt mod nu l-ar fi putut obține. Acesta e modul în care devenim lucrul căruia ne opunem. În urma acestui proces, stăpânindu-și comportamentul sadic, conexiunea cu mama sa și în același timp observându-și sentimentele și descoperind o imagine liniștitoare, a reușit să introducă noutatea în relația și în comportamentul său. S-a simțit ușurată și într-un fel reînnoită de această ședință. I-am cerut să practice acest lucru ori de câte ori aceste sentimente o copleșesc.



 Publicat de:  Steve Vinay Gunther