Case #21 - Femeia dură


Cynthia se despărțise recent de cel de-al 3-lea soț. Fuseseră împreună timp de 20 de ani. Voia să lucreze cu un vis. I-am spus să povestească la timpul prezent, ca și cum s-ar întâmpla totul pe loc. A spus: Dorm pe canapea. El vine, mă îmbrățișează și mă sărută. Îmi spune că tocmai a cumpărat o casă nouă pe care a găsit-o ieftin, cu o magazie mare. Are un dormitor nou cu baie. Mergem către casa mea unde se află un băiat care ia o bucată mare de lemn și o aruncă pe fereastră. Acum John (soțul) vine, iar telefonul său sună. Spune că e o convorbire privată așa că îmi închipui că are o nouă iubită.

I-am spus să joace anumite roluri și să se descrie în fiecare din ele. Mai întâi a fost Casa - a spus: „sunt nouă, strălucitoare, de o calitate bună, mult mai bună decât vechia casă. Veselă, mare, spațioasă." Apoi John - „Sunt fericit, îmi doresc casa, e un miracol că am cumpărat-o, sunt puternic, am un țel." Apoi bucata de lemn care a intrat prin geam - „Sunt tare, puternică, vechia casă nu are nici o valoare. Trebuie să arat că e stricată, fac un zgomot puternic." Apoi băiatul care în vis avea 13 ani - „Sunt rău și puternic." Apoi iubita cea nouă - „Sunt interesată, curioasă". A fost nevoie de ceva antrenament, deoarece Cynthia tot voia să îmi spună interpretările ei cu privire la sensul fiecărui element. În Gestalt însă ne interesează experiența directă, mai mult decât judecățile preconcepute sau asocierile. Am continuat așadar să o direcționez spre identificarea cu fiecare element și constatarea sentimentelor și nu a gândurilor sale.

Am întrebat-o ce ieșea mai tare în evidență: băiatul - jucăuș, se abătea de la personaj. Am legat acest lucru de viața ei actuală - ce lucru s-ar abate de la normal? Cynthia a răspuns: să petreci noaptea afară cu un foc mare de tabără, o petrecere pe plajă sub luna plină, apoi să dormi pe plajă. A spus că i-ar plăcea să îl ia și pe John, dar „lui nu-i place să vadă femeia sălbatică din mine... așa că am învățat să o domolesc... el nu face față așteptării de a fi într-un anume fel." Mi-a explicat că a încercat de nenumărate ori să îl facă să vină la dansuri rock and roll cu ea timp de ani de zile, dar în cele din urmă a renunțat. I-am sugerat să nu se mai înfrâneze și să meargă la lecții de dans singură.

I-am cerut apoi să își imagineze că îi spune ceva nebunesc/ extraordinar lui John, ceva neobișnuit. Eu urma să joc rolul lui John, iar ea trebuia să mi se adreseze direct. I-ar spune că vrea să renunțe amândoi la slujbele lor, să își ia un yaht și să navigheze încotro îi va purta curentul, ea va găti și împreună ar putea scrie poezii. I-am spus să îi zică ceva și mai puternic, de data asta, ceva care să necesite și puțin efort. I-a spus că se săturase ca el să se tot drogheze și era furioasă pentru că își pierduse ultimii ani așteptând ca el să se schimbe. Nu va mai accepta nici o promisiune, ci numai fapte. I-am dat și un feedback pentru procesul ei - a vorbit clar și răspicat, iar din poziția mea ne-defensiva ca John (lucru pe care el în mod normal îl considera dificil), i-am spus cât de mult apreciez modul direct de a vorbi.

I-am spus să fie chiar mai puternică, mai dură, mai neobișnuită. A făcut alte câteva afirmații despre sine și limitele sale. I-am dat din nou feedback. S-a simțit întărită. În Gestalt proiectăm experimente care să exploreze personajele care apar. În acest vis erau foarte multe personaje, dar am abordat lucrul care pentru ea concentra cea mai multă energie - să facă ceva neobișnuit. Acest lucru însemna să fie dură, puternică, să se pună pe primul loc, atât din punct de vedere pozitiv, cât și negativ. Am participat la experiment jucând rolul partenerului său și oferindu-i feedback. Acest lucru a făcut să pară totul mult mai real pentru ea, dându-i, de asemenea, un sentiment de siguranță în încercarea unui nou fel de a fi. Gestalt înseamnă să încerci ceva diferit, primind sprijinul necesar și concentrându-te pe probleme cheie care apar în timpul conștientizării - visele sunt extrem de utile în accesarea acestor probleme.



 Publicat de:  Steve Vinay Gunther